De ce repetăm greșelile în loc să învățăm de pe urma lor [VIDEO]

de: Ioana Bîrsan
16 03. 2017

Greșelile sunt o parte normală, firească, a vieții umane, însă de ce continuăm să le repetăm, deși am fost învățați de copii să ne folosim de erori pentru a învăța din ele și a ne perfecționa.

Într-o lume utopică, greșelile nu-și au locul, devenind o cale prin care ne dezvoltăm și creștem. În acest fel, nu mai suntem predispuși să ne lovim de aceleași erori la nesfârșit. Dar, după cum foarte bine știm, nu trăim în cea mai perfectă dintre lumi, iar principiile acestea nu se aplică în universul în care trăim.

Imaginați-vă că vreți să puneți bani deoparte pentru a vă achiziționa ceva mai semnificativ sau care cântărește mai mult ca necesitate în viața voastră, însă ajungeți să vă dați tot salariul pe cheltuieli nesemnificative, fără de care ați trăi oricum la fel ca până acum. Spre exemplu, alegi să comanzi mâncare sau să-ți cumperi acea haină pe care ți-o dorești foarte mult, ignorând faptul că ți-ai impus să strângi bani pentru o mașină nouă. Evident, ca orice chestie rușinoasă, după ce ai comis-o, încep să te cuprindă sentimentele de vinovăție.

Deși greutatea pe care aceste erori o cântăresc zilnic este aproape nesemnificativă, fiind mici supărări, greșelile repetate pot avea implicații serioase în anumite cazuri. Repetarea erorilor medicale reprezintă una dintre principalele cauze ale deceselor în SUA, iar greșelile minore pe care le realizează avocații în mod repetat constituie motivele pentru care mulți dintre aceștia sunt dați în judecată pentru incompetență, conform Science Alert.

Știința ne arată că prin faptul că ne tragem mereu de mânecă pentru erorile pe care le facem, stagnând mult asupra lor, ajungem să comitem aceleași greșeli pe viitor. Pare cumva contra intuitiv, dar după cum putem sesiza și de pe urma clipului video atașat, atunci când suntem confruntați cu acestea, creierul nostru se centrează atât de mult pe motivul pentru care greșeala s-a produs, încât uită să găsească o soluție la problemă.

În concluzie, dacă ne-am centra atenția asupra unei modalități de corecție și nu ne-am bate capul atât de mult cu motivele erorilor comise, atunci nu am ajunge să ne aflăm în acest stadiu mental de confuzie care ne menține pe cărarea repetării greșelilor.